Cinema City: Maraton Avengers

Maraton Avengers la Cinema City, 6 ore pline de Super Eroi

Seria Avengers, probabil cea mai bună serie cu super eroi.

Acum câţiva ani, maraton însemna ore întregi de desene animate. Acum, maraton înseamnă cam 6 ore de Avengers (Infinity War şi Endgame), dar sentimentul e acelaşi – super acțiune, super bătaie, super efecte, MEGA ADRENALINĂ.

Ia-ţi bilet de aici

Ştim deja că Avengers: Infinity War este locul de întâlnire a mai tuturor eroilor din Universul Cinematografic Marvel. La o asemenea aglomerare de supereroi – aproape 80.

La Cinema City ai 40 de Super Eroi pe metru pătrat

Infinity War are însă o scenă ce adună în jur de 40 de supereroi la un loc, astfel încât jumătate dintre persoajele MCU vor împărţi, în acelaşi timp, ecranul. Vorbeşte despre aceasta Anthony Mackie, interpretul lui Falcon, intr-un interviu acordat în cadrul Ace Comic-Con (eveniment desfășurat între 13-15 ianuarie în Arizona, SUA):

„Într-una din zile filmam acea scenă ce apare şi în trailer în care alergam cu toţii, ne aruncam în bătălie; eram pe platou în jur de 40 de supereroi. M-am uitat la dreapta şi i-am văzut pe Tom Holland şi pe Dave Bautista. Erau undeva în colţ şi Tom părea că e cât piciorul lui Dave. Nu ştiu despre ce vorbeau, însă la un moment dat Bautista sare şi îi aplică o lovitură şi mie îmi vine să strig «Lasă-l, că-l omori!»”.*-cinemagia.ro

Așadar, 6 ore de efectul Wow.

Ne vedem în sală sau pe holul Cinema City, în pauza dintre filme. O să avem 15 minute pentru pip și refill la popcorn și bere.

12 Aprilie, aventura continuă

Pe platou, adunareaaaa!

Stimati recruti, Academia de TB Zeicani are onoare si deosebita placere de a va invita , pe data de 12 aprilie, sa participati la prima editie a concursului intre echipe “Versus” .
Daca doriti o iesire din cotidian sau daca doresti pur si simplu sa demonstrezi ca poti, acest eveniment este facut pentru tine.

O nouă aventură

Detaliile si programul concursului le gasiti mai jos:

In primul rand vrem sa va anuntam ca pentru acest eveniment cazarea, mancarea si bautura va fi GRATUITA.
Da, asa este… Toate acestea pe decursul a 3 zile vor fi gratuite .
Totusi, aflandu-ne pe meleagurile dacilor tot ce veti bea si manca va fi Bio. De la palinca si siropul de Zeicani, la ceaun si protap, toate ingredientele vor fi autohtone.

In al doilea rand acest eveniment are rol recreativ, distractiv si totodata creativ , iar scopul acestuia este unul de relaxare . Totusi munca in echipa va fi pe primul loc, ** plangeti impreuna , radeti impreuna**.

Iar in al treilea si in ultimul rand, fiecare oaspete se va supune regulamentului de ordine interioara. Daca nu…citeste “Mentiuni ”

PROGRAM

Vineri 12.04.2019

– 17:00-18:00 – Sosirea
Pentru a “ intra in paine”, ne asteptam ca pana in ora 18:00 sa fim toti prezenti pentru a pune in aplicare programul.
– 19:00 – Formarea echipelor + Proba casei.
Conducerea Academiei va desemna doi capitani, iar formarea echipelor va fi de tipul “1 eu,1 tu” , simplu ca la “ miuta “.
“ Proba casei “ va fi prima proba propusa de noi si din anumite puncte de vedere cea mai importanta. Cele doua echipe se vor infrunta pentru propriul CONFORT. Castigatorii probei isi vor petrece weekendul la “Vila”, iar pierzatorii la “Cocioaba”. Pierzatorii acestei probe vor invata sa se auto-gospodareasca, de la taierea lemnelor si intretinerea focului in soba, pana la procurarea apei potabile de la fantana, iar avantajele castigatorilor vor fi de la free WiFi pana la caldura semineului si bineinteles tot ce lipseste pierzatorilor .
– 20:00 – Cina.
– 21:00 – Party de bun venit.

Sambata 13.04.2019

– 7:30 – Prezentarea pe platou.
Ne pregatim pentru proba de instructie militara. Concurentii se vor intrece la probe de rezistenta cu obstacole vs timp. De mentionat trening Adidas si “papucii Gucci “ exclusi! Instructia militara merge ca unsa cu bocanci si maxim trening Adinos sau Puna .
– 9:00 – Micul dejul.
– 11:00 – Treasure hunt.
“Treasure hunt” este singura proba fara puncte a concursului. Totusi ea iti va oferi un avantaj pentru urmatoarele probe. Concurentii isi vor folosi mintea ,abilitatile fizice si detectoarele de metale pentru comoara de mult ascunsa.

Spoiler alert!

Avantajul probei se numeste “30 de minute” si iti ofera 30 de minute pe care le vei folosi dupa bunul plac pe echipa adversa. ( daca vrei sa faci instructie militara cu echipa adversa 30 de minute la ora 02:00 dimineata sau daca vrei sa te serveasca in timp ce mananci … castiga proba ! )
– 13:00 – Tir cu arcul.
Concurentii vor fi pentru cateva ore Robin Hood. Bineinteles excludem jafurile de la bogati pentru saraci. Proba va fi pe puncte. Lovesti tinta – minim 5 puncte.
– 15:00 – Pranzul.
– 17:00 – Tirul cu arme de foc.
Concurentii vor fi instruiti pentru folosirea armelor in deplina siguranta dupa care vor trage 20 de cartuse in poligonul din incinta academiei ( 10 pistol , 10 pusca ) . Proba va fi pe puncte . De mentionat: aceasta va fi cea mai serioasa proba si trebuie tratata ca atare .Fiecare concurent va avea un act de identitate.
– 21:00 – Focul de tabara + cina .
Focul de tabara ne va detensiona pe toti dupa o zi lunga. Orice “chitara cu voce” este binevenita.
La cina vom servi berbecut , cartofi in jar, marshmallow si bineinteles palinca la gratar (concept nou de “adio mama”)

Duminica 14.04.2019

– 10:00 – Micul dejun .
– 12:00 – Premierea .
Echipa castigatoare va urca pe podium in uralele echipei pierzatoare bineinteles.
– 15:00 – Ramas bun .

Mentiuni :
– Pentru orice nerespectare a ordinelor probei : Carcera !
– Pentru neprezentarea la proba : depunctare .. + Carcera !
– Pentru furtul steagului Academiei : Depunctare + Carcera + Tortura cu muzica yodelling

Intervalul de timp dintre probe se numeste “liber ales“ . De la muzeul nostru in aer liber pana la biliard si chiar Netflix, sunteti invitati sa il folositi dupa bunul plac.

Acestea fiind spuse :

Taxa de inscriere este de 450 lei .
Iar pentru confirmare este necesar un avans 150 lei in contul : RO82BTRLRONCRT0373279401

Numar de Contact : 0773767301

Cazare în Maramureș

Pensiunea Iurca de Călinești

Paste în Maramureș

Anul acesta de Paste am decis să mergem în Maramureș și bine am făcut. Locuri mai frumoase, mai deosebite ca acolo rar întâlnești. Maramureșenii sunt oameni frumoși, oameni primitori, oameni deschiși. Peste tot pe unde am umblat am fost primiți cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze. Așa se face turism profesionist, clientul trebuie făcut să se simtă bine de la început până la sfârșit.

Pensiunea Iurca de Călinești

Pentru că ne place să fie totul pus la punct, am rezervat problema cazării din timp, bine am făcut. La nici 48 de ore de la rezervare toate camerele pensiunii Casa Iurca de Călinești erau deja ocupate.

O minunăție de pensiune, eu sunt super pretențios la locul unde pun capul pe pernă noapte. Mai ales când plec să mă destind VREAU că locația unde dorm să fie țiplă. Când e de făcut vreo feciorească, puțin îmi pasă de cum arată locul unde dorm, dar când e vorba de concediu, vreau ca totul să fie exemplar.

Chiar a fost ca la carte, totul arată super acolo. Stilul rustic al pensiunii m-a dat pe spate. Fără gram de chiciuri sau chinezării, totul era tradițional. Camerele mari cu mobilier din lemn masiv, scările și coloanele interioare se îmbinau perfect pentru a te duce într-o atmosferă de basm.

Dulapul, patul, noptiera din cameră, toate erau din lemn masiv vechi și perfect recondiționat. Geamul termopan și televizorul LCD trădează modernismul din jur, dacă pot să zic așa, restul era ca la un han de acum câteva sute de ani.

 Casa Iurca de Călinești

Familia Iurca este pe acele meleaguri de sute de ani. În anul 1470 Matei Corvin îi acordă diploma nobiliară.

Restaurantul Casa Iurca de Călinești

Restaurantul te duce cu gândul la atmosfera de odinioară, la hanurile de pe timpul străbunicilor.

SPLENDID MINUNAT MIRIFIC, o locație cum nu am mai văzut.

Să nu mai povestesc de mâncare, Dumnezeiască. Ciolan cu fasole în oală ca la bunica la țară, platou haiducesc ca pe vremea lui Pintea, iar papanașiiiiii, wowwww.

Am un singur regret, din păcate vacanța de Paste a fost prea scurtă, am vrut să vedem prea multe într-un timp prea scurt. Aș mai fi stat măcar încă vreo 2 zile în Maramureș la Casa Iurca de Călinești.