Etichetă: bo calatoreste

Bo călătorește: Road to Halkidiki

Vacanța de Paste 2019

Drumul spre Halkidiki

Dragul de BO a fost neglijat iarna asta, fapt pentru care în vacanța de Paste l-am scos la plimbare. Aici peste deal, în Halkidiki, doar vreo 1000 de kilometri. 🙂

De ce Halkidiki?

De ceva vreme tot plănuiesc să merg în Cipru sau Malta, dar pentru că în timpul sărbătorilor biletele de avion sunt scumpe ca naiba, m-am hotărât să plec în vacanță cu mașina. Iar pentru că voiam ca acolo unde mă duc să fie cald, și de ce nu să fac baie, am ales ca mijloc de transport, mașina, iar ca destinație caldă, Grecia. Dacă rămâneam la Cipru sau Malta, avem ceva probleme cu mersul cu mașina. Nu e amfibie. 🙂

Lets start

Dimineața cu noaptea în cap, ora 6 mai exact, am luat-o din loc, e un picuț de mers până la malul mării Mediterane. După calculele mele, ore 11 ore, minim.

Am ajuns la Porțile de Fier, via Hațeg-Caransebeș-Orșova, cam dupa două ore și jumătate. Drumul a fost foarte bun, dar destul de aglomerat. Plus că peste tot are doar o bandă de sens și multe curbe și serpentine. Lucru ce m-a impiedicat să fac prea multe depășiri. Totuși, două ore jumătate, destul de rezonabil.

Pentru că iubesc gara din Herculane, de câte ori am ocazia, de atâtea ori opresc să o revăd. Din păcate parcă de la an la an e mai degradată. Păcat, e minunată.

În vama de la români, nicio mașină, am stat 3 minute cred, până ne-au verificat actele. În vamă la sârbi, vreo 10 mașini, deci am stat vreo jumătate de oră.

E, acum începe distracția

Din păcate drumul prin Serbia a fost foarte urât. Până am ajuns la Nis să urcăm pe autostrada spre Grecia, drumurile sunt de coșmar. Mult spus drumuri, niște petice de drum, urmate de kilometrii întregi de urme de drum. Urme, pentru că drumul propriul zis nu exita, erau doar niște petice care acopereau și reparau alte petice. Horor.

Singurul lucru bun a fost faptul că această cale rutieră, să zic așa, nu trece prin foarte multe localități și așa mai recuperezi ceva timp pe traseu.

Să continuăm distrația de pe drum

La granița din Serbia și Macedonia, distracția e în toi. Coadă de vreo 2 kilometri pe 4, 5 rânduri. Am stat cred că mai bine de două ore, uite așa a dispărut și timpul estimat de mine și în loc de 11 ore am reușit de am ajuns în 13 ore și ceva. 🙁

Inițial am crezut că această coadă de mașini e datorată de vacanța de Paște și de faptul că lumea pleca în concediu. Nici pomeneală, deși clar erau și ceva turiști, mare majoritate a celor care erau blocați în vamă cu mine, erau sârbi care mergeau la cumpărături în Macedonia.

Da, da, și eu m-am mirat inițial, dar apoi m-am dumirit. Păi cum bre să nu mergi la cumpărături în Macedonia, când combustibilul e 4 lei iar în Serbia aproape 7 lei. Acest lucru m-a determinat să fac și eu plinul la băieții veseli din LukOil-ul macedonean. Benzinării moderne, curate și cu angajați super drăguți.

După ce am scăpat de nebunia din vama macedoneană, ne-a revenit sufletul la loc, mă apucaseră toți dracii, drumul a fost lin, plăcut și pe modelul rachet. Am alergat căluții mașinii de parcă aveau jăratec. 🙂

Apus la Mediterană

În jur de ora 19, 19 și ceva, am ajuns la destinație.

Gazda noastră ne-a întâmpinat cu o butelie de vin rose, un coș mare de fructe și frigiderul plin de suc, apă și bere, totul din parte casei. Mai multe despre locația în care am stat și ce am meșterit noi pe acolo, în articolul de mâine.

Am luat vinul și am fugit pe plajă. Bine, nu am fugit prea mult, casa era la vreo 60 de metri de plajă. Când am ajuns la malul mării am uitat de oboseala acumulată, soarele tocmai începuse să apună. Pur și simplu, WOWWWW. Am uitat de tot și ne-am bucurat de un moment feeric.

Remember 2018(III)-Barcelona

Barcelona, o destinație de vis

Anul 2018 a fost un an de vis.

Cel mai tare de până acum. Acum că am gustat cu adevărat din nectarul dulce al călătoriilor, anii ce urmează să fie măcar la fel ca cel care a trecut.

Barcelona, acasă la Gaudi

Încă de la începutul lui 2018 am avut furnici în călcâie și cu chef maxim de plimbare. Prima călătorie a anului am făcut-o în Spania, mai exact, în Barcelona. Ooo, da Barcelona, minunată.

Am fost setați pe modelul city-break. Zbor din Oradea, 3 nopți cazare, la 300 m de Sagrada Familia(ca burghezii ăi mare), vizitat, pozat, mâncat, retur.

„Barcelona, capitala Cataluniei, este un oraș pe care îl veți descoperi ca fiind unul uimitor la fiecare pas. Deschiderea la litoralul Mării Mediterane, numeroasele plaje, arhitectura demnă de invidiat și multitudinea de atracții culturale fac din Capitala Cataluniei una dintre cele mai dorite destinații turistice. Aici puteți descoperi un amalgam de contraste – de la atmosfera medievală a cartierului Gotic la arhitectura avangardista a lui Gaudi. De la plajele întinse, puțin cam aglomerate în sezonul de vârf, la linistea pe care o puteți găsi la înalțime, pe Muntele Montserrat.”

Ce am văzut acolo?

La Sagrada Familia, „bisericuța” aia începută de Antoni Gaudi prin 1882, neterminată nici până astăzi. Parcă ar fi autostrăzile din România. Glumesc, e fabuloasă și dacă ajungeți să o vedeți, o să înțelegți de ce nu e gata.

The Prak Guell, ca să păstrez diminutivele de mai sus, un „părculeț” dăruit nouă tuturor, tot de maestrul Gaudi. L-am luat la pas vreo 5 ore și cred că nu am apucat să îl vedem tot în amănunt. Pedometrul telefonului meu cred că a cedat în ziua aceea. Grădinile, arhitectura, jocul lui Gaudi cu natura, te duce într-o lume de poveste, o lume a fantasticului.

La Rambla, o alee pietonală care leagă Piața de Catalunya în centru, de monumentul lui Columb din Port Vale. În Port Vale am văzut tras la ancoră yahtul lui Abramovic, da da, rusnacul ăla putred de bogat. FABULOS, chiar SF.

Ciutadella Park, verdeață și iar verdeață, zoo, lac și un arc de triumf mult mai șmecher ca al nostru de la București.

Plaça d’Espanya, o zonă cu o arhitectură deosebită, o zonă din care poți vedea castelul regelui Spaniei. Iar ca bonus, o zonă cu un mega mall. Am pierdut câteva ore bune acolo, că deh, romanii și shoppingul.

Tibidabo, un munte din apropierea Barcelonei. De aici poți vedea Barcelona de sus, în toată măreția ei. Extra, în vârful muntelui puteai admira o catedrala superbă. Pot spune chiar templu. În vârful căruia puteți găsi, la o scara mai mică, o statuie a lui Iisus care arată identic ca cea de la RIO.

Pentru că v-am învățat cu un filmuleț, am făcut unul și pentru vizita aceasta. Filumețele sunt slăbuțe, încă nu mă prea pricep, dar învăț.

Mii de mulțumiri bunului nostru prieten, Adrian, fără el am fi fost „mâncați” de marele oraș. Nu ne cunoșteam până atunci. El ne-a fost, șofer, ghid, gazdă, sfătuitor, etc, etc, de toate. De atunci el este pentru mine, un foarte bun PRIETEN. Mulțumesc.

BO călătorește în Italia(I)

BO călătorește în Italia – DRUMUL

BO în Italia

Prima călătorie a lui BO a fost în Italia, deh, pretențios cățel, începe cu occidentul.

Cu puțin timp în urmă am fost plecați preț de 6zile în Italia, eu am mai fost, BO era la debut.

Astăzi vă povestesc cum a decurs călătoria Hunedoara(România) – Cosenza(Italia)

Primul drum cu autocarul

Ne-am trezit destul de devreme, pentru mine, BO a stat călare e troler toată noaptea, așteptând debutul său de mare călător.

La ora 05,30 am pornit din autogara Hunedoara spre aeroportul Traian Vuia Timișoara cu un autocar destul de ok. Nu am mai mers de vreo 15ani cu autocarul și chiar habar nu avem cum mai arată tipul ăsta de transport în Romania.

Din păcate călătoria Hunedoara-Timișoara durează 4ore, da, 4ore. EXAGERAT DE MULT. Am ajuns deja frânt de oboseală și cu o durere de spate îngrozitoare, scaunele autocarului fiind foarte incomode pentru o călătorie de 4ore fără pauză.

Primul zbor

Pe aeroportul din Timișoara totul a mers strună, e prima dată când nu mă bipăie „ușa aia care te verifică de metale”. Se pare că BO mi-a purtat noroc.

Am decolat spre Italia, iar în o oră și 10 minute deja aterizam pe aeroportul din Bari. Un zbor scurt și plăcut cu cei de la WizzAir. M-am și amuzat un picuț, unul dintre însoțitorii de la bord era la debut. Era primul său zbor, a fost foarte timid și stângaci, dar colegele lui l-au ajutat să treacă cu bine peste tot și omul a răsuflat ușurat la aterizare.

În aeroport la Bari, atât eu cât și BO am fost foarte surprinși de liniștea de acolo. Suspect de liniște dacă e să compar cu hărmălaia de la Timișoara. Posibil să fi fost o oră la care nu aterizau prea multe avioane, chiar ne-am mirat.

NU vreți să vă spun cât de curat era acel aeroport. Țiplă, farmacie, de la terminal, holuri, WC și chiar trotuarele de afară.

Prima călătorie cu trenul

De la aeroport am luat un tren local. Din câte am înțeles, acel tren a fost construit cu puțini ani în urmă din fonduri europene chiar cu scopul de a lega aeroportul de gara centrală. Tren modern de mare viteză, cu Wifi gratuit, unde stațiile erau anunțate și vocal și pe niște ecrane LED uriașe care erau peste tot în vagoane.  Deci se poate, la noi nu, la alții.

 

Am ajuns la gara centrală în vreo 15minute, la coborâre am pus mâna pe troler să îl cobor, nu era necesar, puteam să îl trag după mine, trenul era la nivel cu peronul și la distanță de maxim 3cm.

Peste drum de gară se află autogara, ca să  vezi, nu trebuie să bântui de nebun să îți găsești următorul mijloc de transport. Pentru a prinde legătura spre Cosenza aveam nevoie ca totul să fie fără întârziere. De la avion, la tren și apoi la autocar, marja de timp era de 10 minute între ele. Orice întârzire ne-ar fi dat totul peste cap.

Bineînțeles BO era liniștit, emoția primei sale călătorii l-au amuțit. HAHA

Toate au decurs ca unse și la 20 de minute de la aterizare ne aflam în autocarul de Cosenza. Ne aștepta un drum de peste 250km, kilometri pe care, culmea, i-am făcut în 3 ore. Are rost să compar Hunedoara-Timisoara (163km) cu Bari-Cosenza(250km)?????

O bucată destul de mare a drumului l-am făcut pe coasta de sud a Italiei, splendid, minunat, extraordinar peisaj.

Pe înserate am ajuns la destinație, pot spune că pentru prima dată după mult timp, am picat lat de oboseală. Bine, am speriat 2 beri și abia apoi am plecat la somn.

Bineînțeles că BO nu a rezistat până nu și-a clătit ochii prin împrejurimi. A găsit un portocal și a ținut morțiș să culeagă o portocală mare, cea mai mare.

Atât despre drumul spre Italia, returul a fost aproape identic, cu precizarea că de la Timisoara spre Deva am mers cu o mașină găsită pe Bla bla Car și astfel am făcut doar 2 ore în loc de 4.

Mâine că povestim ce am făcut și ce am vizitat în Italia.