Cinema City: Angry Birds

The Angry Birds Movie

Pentru că week-endul trecut am fost super mega ocupat cu evenimentul de promovarea a Hunedoarei, astăzi mi-am „ispășit păcatele” față de ai mei cu o vizită la Cinema City Deva. I-am neglijat și am vrut să mă revanșez.

Angry Birds

Juniorul a vrut să vadă ”Păsările Nervoase” dublat, ne-am conformat și aia am vizionat. Fiind destul de devreme am fost în sala doar 8 persoane. Trei copii și 5 adulți. Nu știu adulții cum au primit filmul, dar cei trei micuți au chicotit tot filmul. Probabil recunoscînd personajele din jocul cu același nume, realizat de cei de la ROVIO.

Inspirat de unul dintre cele mai populare jocuri din ultimul deceniu, Angry Birds are in centrul atenției păsăretul afșat pe o insulă colorată. La ce să țină eroii mai mult decât la prețioasele lor ouă, garanție a perpetuării speciei? Doar că ouăle sunt și un ingredient delicios pe masa maleficilor și întreprinzătorilor porci verzi. Când ouăle dispar ca prin minune, pică pe umerii descurcărețului Red(mogâldeața roșie din joc), a partenerului său de nădejde Chuck(galbenul din joc) și a explozivului Bomb(bomba neagră din joc) să le recupereze.

De văzut împreună cu familia, Bomb e dublat de Nicu Rață din Las Fierbinți și e foarte funny.

Cinema City: Capitanul America

Captain americaCivil War

Din start spun, FABULOS, SUPERB, ȘMECHER RĂU.

Un film foarte bine realizat, cu multă acțiune, deși are aproape două ore și jumătate te ține în priză non-stop. Momentele de „trândăveală” lipsesc în totalitate.

Captain America

Distributia: Chris Evans, Robert Downey Jr,Scarlett Johansson, Sebastian Stan, Don Cheadle

Actiunea: Prăpădul stârnit de Ultron pe Terra face guvernele lumii să se întrebe dacă există vreo şansă să îi ţină în frâu pe supereroi. O lege mondială îi obligă pe aceştia să se deconspire autorităţilor. Dacă Tony Stark susţine legea, Căpitanul America crede că aceasta limitează libertăţile individuale. Alţi supereroi (Spiderman, BlackPanter) se aliază poziţiilor celor doi Răzbunători, iar curând se va ajunge la un război civil al supereroilor. Cine va învinge şi cu ce preţ?

Efectele 3D: Efectele din timpul luptelor sunt WOWWW.

Nu trebuie ratat în niciun fel, din niciun motiv. Concurează la mare luptă cu Star Wars pentru filmul anului, până acum.

Promovăm Hunedoara

Vizită în HD și Fabricat în HD 2016

La sfârșitul acestei săptămâni ne adunăm pentru un nou eveniment de promovare a județului Hunedoara. Atât pe plan economic cât și pe plan turistic, Hunedoara, din păcate este deficitară la acest capitol.

Autoritățile locale sunt incapabile să facă asta pentru că cei care trebuie să o facă sunt o gașcă de „nepoți”, iar privatul e de cele mai multe ori reticent. Reticent pentru că nu știe cu ce se „mănâncă” sau reticent pentru că trebuie să scoată niște bani din buzunar.

Mai este o categorie de privat reticent, privatul căruia „i se rupe de promovare”, dar despre asta o să scriu cu altă ocazie.

Revenim la oile noastre.

Programul acestui week-end este:

Joi adunarea, cazam oaspeții și ne împrietenim, nu ne cunoaștem cu mulți, ei fiind pentru prima data aici.

Vineri muncim. Suntem la Hațeg toată ziua. Vizităm Fabrica de lapte ADO, Fermele Ado și Serele de legume ADO.

Sâmbătă suntem turiști. O să vizităm Castelul Corvinilor sau Cetatea Deva sau ambele, vedem cum ne ajută vremea.

Sperăm că o să se simtă bine toată lumea, iar partenerii noștri mulțumiți.

fabricat in HD

 

Fabricat în Hunedoara – Vizită în HD este un eveniment organizat de Sebastian Bârgău, Denisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu sponsorii și partenerii de anul acesta: Sponsori principali: Carpatcement / Heidelbergcement Romania; Fermele ADO Țara Hațegului

Parteneri: Pizzeria Napoli, Sara Cafe.

Duminicala românească: Comerciantul român

Vă jur, vă stă superb

Comerciantul român e ăl mai mare șmecher. Comerciantul care vinde haine, îmbrăcăminte.

Indiferent cum îți vine haina pe tine, el o să își zică: *Boss, arăți bestial, e la modă și își vine turnată*, sau

*Culoarea această e culoarea anului, așa frumos vă stă, vi se potrivește cu…….*.

dumi1

La încălțăminte e mai dificil să facă așa, dacă îl jenează pe client,oricât de insistent ar fi vânzîătorul, nu poate ține vrăjeala asta ieftină, dar mai ști. Doamnele mai fac și astfel de sacrificii, iar după o seară de stat în pantofi incomozi, odată ajunse acasă, își bat bărbații că de ce le-au pus să poarte pantofii ăia.

Frumusețea cere sacrificii.

Lucru complicat să mergi să își cumperi de îmbrăcat sau de încălțat când e pentru tine, dacă e doar un cadou treaba merge repede.  O bagi pe aia cu *Știți nu e pentru mine, e un cadou, dacă nu îi e bună poate să vină să îl/o schimbe?*

 

Piesa de sâmbătă: Primar petrecăreț

O campanie cu năbădăi

Actualul primar a comasat atât de multe festivaluri, paranghelii și micicăreli în plină campanie electorală încât o să ne iasă pe ochi de atâta ”belșug”, bineînțeles toate pe bani publici. Adică din banii mei și ai tăi, din taxele și impozitele pe care le plătim, doar nu e prost să vină el cu bani de acasă.

miliarde

De ce să cumpere saltele noi la grădiniță?Doar nu se gândește el la copii, copiii nu votează. Face altceva cu aceste MILIARDE, mici și bere după propria plăcere.

Poate să prostească hunedorenii, folosind banii după bunul lui plac electoral, doar ele e ordinatorul de credite în primaăria Hunedoara. Banii orașului sunt banii lui, cam așa gândește. Sper că s-au deșteptat și au văzut ca 4 ani a frecat cucu, a umplut primăria ”de nepoți”. Iar ai lor copii sunt care încotro pe meleaguri străine să își facă un viitor acolo, aici orașul e ”ÎNCHIS”, asta dacă nu faci parte din clanul lui.

Un imn electoral numai bun pentru aceste alegeri.

ISU sau Incompetența?

Nepăsare și dispreț

În acest moment la Hunedoara NU exista nicio sala de spectacole, cinema sau de sport păstorită de primărie autorizată ISU, deci sunt toate ÎNCHISE.

Nu că am avea noi multe, dar și acelea care sunt nu pot fi folosite.

DE CE?

După incidentul din Clubul Colectiv, ISU a verificat toate locațiile în care se puteau desfășura activități cu public, iar cele neconforme au fost închise. La Hunedoara au fost închise TOATE.

Incompetența și nepăsarea primarului Viorel ne-au adus într-o situație de tot căcatul. Cel mai mare municipiu din județ nu are o sala de spectacole deschisă, pur și simplu JENANT.

casa de cultura

Casa de Cultură, centrul cultural al orașului, așa cum îi place primarului să spună, e închisă, deși au fost cheltuite niște zeci de miliarde bune pentru ”neReabilitarea” ei.

sala sider

Sala Siderurgistul, la fel, e închisă și nefuncțională. Aceasta chiar arată foarte jalnic, nu știu dacă în ultimii 15 ani s-a bătut un cui sau s-a dat o bidinea de var acolo.

cinema-flacara

Cinema Flacăra din 2012, când actualul primar promitea renovarea și trecerea ei sunt tutela primăriei e cu lacătul pus. A adus în campanie doi inși cu un proiector să prostească lumea și a promis că o să facă și o să dreagă. Din păcate doar o altă gogoașă electorală.

modern

Mai are rost să aduc aminte de starea în care se află Cinema Modern? O clădire care în cel mai bun caz, o să fie DĂRÂMATĂ ca fosta Cantină Restaurant.

sala

Sau, să spun că Sala de Sport de la Liceul Matei Corvin e ca și ABANDONATĂ și în PARAGINĂ?

Dar, bine că avem aprobat un megaFÂS, Arionala lui Viorel, pietonala din ”centrul cultural” al orașului. Care cultură bre, până și pirandele țopăiră de zâua lor hafară pe beton, desculțe săracele, pupa-te-ar pă portofel chiparosule?

Emag de Paște

Reduceri de până la 75%

emag

Cadouri de Paște: Parfumuri, Coșuri Cadou, Carti sau Muzica

Gadgeturi: Telefoane, Tablete, Accesorii, Acumulatori, Boxe portabile

IT: Laptopuri, Desktopuri, Componente PC, Imprimante, Accesorii

TV și FOTO: Televizoare, Home Cinema, Video proiectoare, Aparate Foto, Accesorii

Electrocasnice: Frigidere, Aragazuri, Mașini de spălat vase, Hote, Aspiratoare, Roboți de bucătărie, Climatizare

Și multe altele, bani să fie. :)))))))

Spor la cumpărătorit și la stricat bani, eu unul anul ăsta din păcate sunt falit. 🙁

 

Paște fericit!

Paștele, acasă

Ieri vorbeam cu cineva venit acasă de Paște și spunea că oricât ar fi de greu afară, când vine acasă de sărbători SE REÎNCARCĂ. Vine acasă doar de Paște și de Crăciun, dar îi e suficient pentru a face față traiului prin străini.

”Nicăieri nu-i ca acasă”, spunea. Acolo are tot ce vrea,casă, servici, mașină, bani, dar nu e ACASĂ.

„Nu prea mai am la ce să mă întorc, dar aici am crescut, aici îmi e inima.” Cuvinte frumoase.

dumi

O poezie frumoasă, felicitări Flick.

PASTE FERICIT.

Borduriada 2016

Cu o bordură toți primarii sunt datori

În data de 5 iunie au loc alegeri locale, cetățenii aleg primarul și consilierii locali. Pentru că unii primari nu sunt în stare să muncească în folosul comunității 4 ani, în ultimul an de mandat încearcă să îngrașe porcul și îi apucă hărnicia.

Cum ar merge treaba dacă am avea alegeri anual?

cana7

CUM?

Au spart toate orașele/comunele/satele și deschid șantiere peste tot, să vadă locuitorii ce harnici sunt ei, doar doar or mai prosti lumea încă 4 ani. Din păcate TOATE aceste lucrări nu doar că sunt prost făcute (se asfaltează pe ploaie, se pun borduri de proastă calitate) sunt și foarte scumpe.

DE CE SCUMPE?

Pentru a arăta cât de harnici sunt ei, încheie contracte cu mai multe firme pentru a putea lucra pe mai multe fronturi și cu mai mulți muncitori, contractele sunt mai scumpe fiind individuale, dacă erau „la en-gros”, dacă pot să spun așa, ar fi fost mult mai ieftine.

Săptămâna trecută am fost la Timișoara, iar luni și marți am fost la Arad, la diferite evenimente de promovare. Deh, la Hunedoara nu promovează NIMENI, NIMIC, niște incompetenți care înțeleg prin promovare, MANELE și MICI, parangheli de prost gust.

Revenind la „plimbările mele”, fie că am mers spre Timișoara, fie că am mers spre Arad, toate, dar absolut toate localitățile prin care am trecut erau „sub asediu”. Asediul buldozerelor și al prafului rămas în urma lor.

La Hunedoara, la fel

HUNEDOARA nu se lasă mai prejos, se fac parcări, se repară străzi (chiar și străzi care nu au nevoie de reparații), se fac parcuri pentru copii, etc.

Oare de ce au demolat parcuri bune?

Mai bine făceau altele în locuri unde nu au fost vreodată. Chiar au ras zona verde din aceste parcuri pentru a o înlocui cu un căcat de cauciuc, chipurile să nu se julească copiii. Lasă frate să se julească, să se lovească un pic, să dea cu capul să facă un cucui și să meargă la părinți să pupe „buba”. Dar e mult mai ușor să te ascunzi după copii, părinți devin mai deschiși și mai ușor de prostit.

cana6 cana5 cana4 cana3 cana1

Iar pentru că Hunedoara e mai cum moț, moț de ală în care calci în parc și nu ești fericit, se asfaltează TREI străzi care duc la „niște domni”. Unul e domn, alta GOD(Domnul). UNA care duce la depozitul unui consilier local și DOUĂ care duc, culmea, către afacerile care „nu sunt” ale deputatului de Hunedoara. După priorități, chiar dacă sunt zeci de străzi care nu au văzut asfalt decât în vederile neamurilor aflate în orașe respectabile, Hunedoara e așa, cum să zic, o comună mai mare.

CIREAȘA DE PE TORT

Primarul în funcție a găsit o metodă foarte faină de a „nu își face campanie” pe banii lui, ci pe banii proștilor care plătesc taxe și impozite. A imprimat mii de fițuici cu realizările fostului primar, a făcut bannere de mii de metri pătrați cu aceleași realizări, toate acestea „le vinde” credulilor ca fiind ale lui. PLUS un extra-mega-super bonus, un camion de căni. Da tată, căni de băut ceai că tot s-a lăsat frigul și vara pare departe, de alea model Traian Băsescu la Hunedoara. Dacă era inspirat, băga și un plic de mușețel în ele pentru gargară, oricum lumea nu mai pune botul la această manipulare ieftină.

De vizionat până la capăt, are doar un minut și jumătate. Alte vremuri frățicule, acum cana e la putere, la HUNEDOARA, tot partid istoric și la noi. 😉

Arădenii pentru arădeni

Hunedoreni lângă Arădeni

O gală minunată, cu oameni minunați și dedicați țelului lor, promovarea valorilor arădene.

Arădenii pentru arădeni, așa s-ar putea numi a doua ediție a Galei ”Mândru că-s arădean”, desfășurată în 25.04.2016, la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” Arad.  Nici măcar vremea nefavorabilă nu a împiedicat iubitorii de Arad să vină la evenimentul dedicat orașului de pe Mureș și mai ales oamenilor speciali și deosebiți cu care ne mândrim.

Scopul principal al galei a fost acela de a promova cultura, istoria, stilul de viață și moștenirea arădeană, contribuind astfel la dezvoltarea orașului și prin aceasta la asigurarea unui nivel cât mai ridicat al calității vieții arădene.

a7 a6 a5 a4 a3 a2 a1

Dorind să reînvățăm comunitatea să-și protejeze și promoveze tradiția și valorile locale am avut plăcerea de a avea invitați valoroși care ne-au povestit despre Aradul lor, Aradul cu care se mândresc. Atfel, vorbitorii serii au fost Ileana Olaru, speaker, trainer și coach, Daniel Mitre, terapeut, Otilia Tigănaș, medic și scriitor, Buda Bujor,  fondatorul asociației Pro Urbe, Emanuel Popa, trainer.

Pastrând tradiția ca un gest de recunoștiință, reverență și respect s-au acordat medaliile  ”Mândru că-s arădean”:

  • Teatrului Clasic ”Ioan Slavici” pentru continuarea tradiției teatrului aradean din 1817 când Hirshl a decis să ne dăruiască un teatru, primul teatru permanent de pe teritoriul României,
  • Lui Ovidiu Daniel Cismaș care a dus cu el bucuria de a fi arădean pănă pe vârful Chimborazo,
  • Lui Mihai Molnar pentru inițiativa și efortul depus în organizarea festivalului Internațional Jazz Day în Arad, festival aflat la a treia ediție.
  • Echipei de fotbal UTA, care ne-a dăruit clipe de maximă intensitate și motive de mândrie de-a lungul timpului,
  • Lui Charles Neumann de Vegvar, celui care face parte din distinsa familie Neumann,  care ne-a învățat că “dăruirea este adevarata nobilitate”,
  • Perechii talentate de păpușari, Nuți și Sorin Dorobanțu, cei care ne oferă zi de zi uimire, bucurie și magie,
  • Compozitorului, producatorului și solistului trupei Vița de Vie, Adrian Despot care ne-a demonstrat cum este sa fii un aradean demn și curajos în momente mai puțin fericite,
  • Echipei de la Savori Urbane care ne aduce aminte de gustul bunătăților tipic arădene,
  • Celor două Universității arădene, Universitatea ”Aurel Vlaicu” și Universitatea ”Vasile Goldiș” pentru contribuția adusă educației arădenilor.

Evoluția tehnologiei a făcut posibilă întâlnirea noastră virtuală cu arădeni aflați la departare de orașul natal, astfel sloganul ”Mândru că-s arădean” s-a facut auzit din Dubai, Canada, Egipt, Statele Unite ale Americii, Austria, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Norvegia, etc.

De asemenea, am dorit să ne amintim de arădenii care au rămas arădeni în toate lumile posibile dedicându-le un moment in memoriam.

Seara dedicată urbei noastre a fost una încărcată de emoție și bucurie, este momentul să conștientizăm că Aradul este casa noastră, este parte din noi, Aradul suntem fiecare dintre noi…

Felicitări organizatorilor, felicitări arădenilor implicați în acest proiect minunat.