De mic copil am băut ceai cu cisterna. Fie vară, fie iarnă la mine ceaiul e nelipsit.
În special la micul dejun. Păpica mea preferată era Ceai de Tei cu pâine în ou, nu prea aveam de unde alege alte sortimente de ceai. Teiul îl culegea cățărându-mă în teii din pădurea de lângă casa bunicii, în vacanța de vară la țară în Oltenia. Da, sunt pui de oltean, cred că de aia bat atât de mult din meliță.
Adunam și mușețel, dar de băut nu prea mă omoram cu el, cred că îl asociam cu medic/boală/dezinfectant.
De curând am descoperit ceaiurile din fructe exotice,(Energy summer) sunt mult mai aromate și mai savuroase. Iar pentru că deja vara caniculară e pe noi, am încercat aceste ceaiuri și reci cu gheață. Efectul Wowww la mine în ceașcă.
Pentru că sunt în perioada de detox a anului, adică consum foarte multe fructe și legume, am să trec pe lista de cumpărături de mâine dimineață și Ceaiul Verde.
Când am văzut acest filmuleț am rămas mască, nu am văzut atâtea sortimente de ceaiuri în viața mea.
În cadrul evenimentului *Fabricat în Hunedoara* de anul acesta am avut și un invitat de marca, Laura Petrescu aka LORA. Ea nu a venit singură ci însoțită de managerul ei. Pentru că nu eram la prima întâlnire cu Ionuț Ghenu, managerul Lorei, ne-am apucat de povestit verzi și uscate, ce au mai făcut, pe unde au mai umblat, chestii de socializare.
În timpul vizitei la Fermele Ado, după vizitarea grajdurilor, am pornit către Serele Ado, sere care nu sunt chiar departe, dar după 2 ore de perindat pe la văcuțe eram rupți de picioare. De acolo și bucuria de a sta momente bune în FÂN, da în fân. Chipurile pentru poze cu viața la țară, da de unde, ne odihneam țurloaiele.
Revenind la drumul spre Sere, Ghenu a pleacat până la mașină și aduce cu el o DRĂCIE ROȘIE. Era un skateboard electric. Văzusem pe net și chiar citisem despre el, dar „face to face” nu avusesem plăcerea. Plăcerea de a studia un astfel de skateboard.
Vă imaginați că TOȚI stăteam în jurul lui Ionuț și așteptam să vedem „chestia” în acțiune.
Bosss, senzație, de cum l-a pus jos, l-a „încălecat” și dus a fost. A tulit-o cu o viteză considerabilă. Sigur omul avea ceva kilometri la activ. Am avut curajul, vreo 2,3, să încercăm. De fapt mă laud, nu am apucat nici să stăm 10 secunde, pe loc, darăminte să facem ceva metri.
Chiar m-a fascinat skatebordul și cine știe când, poate o să achiziționez și eu unul. Cum îl voi „îmblânzi”, rămâne de văzut, dar chiar mi-ar place unul.
Festivalul de zbor cu parapanta ”Îngerii Prieteniei 2016 FAI 2” ACCURACY LANDING LEAGUE ROMANIAN CUP
Perioada: 10.06.2016 – 12.06.2016
Locul de desfasurare: Măgura Uroiului, jud. Hunedoara, România
Coordonate GPS: 45.8623009,23.0434704
Punct de start: Dealul Uroiului.
Altitudinea punctului de START: 150m.
Locul de aterizare: platoul de la baza dealului, drept, fără obstacole sau turbulențe
PROGRAMUL CONCURSULUI ÎNGERII PRIETENIEI – ACCURACY LANDING LEAGUE ROMANIAN CUP FAI 2 10 iunie – înscriere, înregistrare, antrenamente
11 iunie – zi de concurs
* 08,00 – informare
* 09,00 – începerea concursului
* 15,00 – masa de prânz
* 19,00 – închiderea zilei de zbor
* 20,00 – prelegeri, anunţare rezultate.premii
* 22,00 – foc de tabără, discotecă în aer liber, ceaun
Dacă nu s-a reusit parcurgerea etapelor conform regulamentului FAI , se va continua concursul de aterizare la punct fix.
12 iunie – zi de rezerva
* 09,00 – informare
* 09,00 – deplasarea in zona de concurs
* 10,00 – începerea concursului
* 14,00 – închiderea zilei de concurs
* 14,30 – masa de prânz
* Anunţarea rezultatelor
Taxa de participare: 22 EURO
MENȚIUNE: În situația în care condiția meteo nu permite desfășurarea concursului conform programării de mai sus, perioada 17 – 19 iunie 2016 este de rezervă pentru desfășurarea competiției.
REGULAMENT
Taxa de participare: 22 EURO
Regulament: Principalul regulament este sectiunea 7 de la F.A.I.(Federatia Aeronautica Internationala).
Reguli locale: Îngerii Prieteniei este o competiţie destinată parapantiştilor deținători de licenţă FAI, din România, din străinătate și participanții care au licență de pilot.
Piloţii fără licenţă FAI, deținători de licențe de pilot, pot participa la concursul Îngerii Prieteniei și la Carnavalul în zbor.
În cazul nedeţinerii de licența FAI, acesta se poate obține şi la faţa locului.
DECOLAREA.
Ordinea de decolare a concurenţilor şi locul de decolare va fi specificată la brifing.
Redecolarea este permisă doar cu acordul arbitrului principal.
PENALIZĂRI.
Cei care nu respecta locul de decolare şi disciplina de concurs vor fi descalificaţi din manşa respectivă, sau din competiţie.
Sportivii care vor săvârşi abateri regulate de la regulament sau cu privire la prioritatea de zbor vor fi excluşi din competiţie la a doua abatere.
Schimbarea neautorizată a parapantei între manşe se penalizează cu 1000 pct. de penalizare.
Este interzisa decolarea fără echipament de zbor complet.
Se consideră echipament complet : parapanta, seleta cu protecţie dorsală, paraşuta de rezervă, cască de protecţie, bocanci.
CONTESTAŢII.
Contestaţiile cu privire la modul de desfăşurare a concursului se vor depune la terminarea manşei care se contestă, dar nu cu mai mult de o oră de la terminarea manşei. Depunerea contestaţiei este însoţită de suma de 50 Ron, sumă care va fi returnată dacă contestatarul are câştig de cauză.
Contestaţiile pot fi depuse doar în scris.
ECHIPAMENTUL DE ZBOR.
Echipamentul de zbor trebuie să fie complet, să cuprindă: parapanta, seleta, paraşuta de rezervă, cască de protecţie.
Parapanta nu poate fi schimbată în timpul manşelor decît dacă s-a deteriorat şi nu mai poate fi folosită
CONDIŢIILE METEO.
Dacă vântul va depăşi 7 m/s manşa se suspendă.
Premii: Se vor acorda cupe şi diplome pentru câştigătorul fiecărei etape.
Se va acorda diplome de merit pentru primii trei clasaţi la sfârşitul fiecărei etape la cele două clase: senior şi feminin.
NOTĂ.
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a selecta concurenţii.
Piloţii neînscrişi în concurs nu vor zbura cât timp fereastra de zbor a concursului este deschisă, ei având posibilitatea decolării înainte şi după închiderea ferestrei de zbor. Aceste reguli pot fi modificate ori de câte ori organizatorii consideră necesar.
Echipa Grenke din România este dedicată misiunii de a aduce cele mai optime soluții, pe termen-lung, special gândite pentru business-ul tău, pentru ca tu să te ocupi de ceea ce contează mai mult: succesul.
Avans 0%
Spre deosebire de alte servicii de finanțare de pe piața din România, GRENKE vă propune o colaborare ce are cu adevărat în vedere bunul interes al companiei voastre. De aceea, ne-am gândit că cel mai mult v-ar avantaja avansul de 0% la încheierea contractului. Se plătește doar trimestrial echivalentul chiriilor pentru perioada următoare, această procedură fiind valabilă indiferent de valoarea contractului încheiat.
2. Simplifici procesul de bugetare
În schimbul blocării unor sume mare prin achiziții directe, plătirea periodică a chiriei vă permite să investiți în afacerea dumneavoastră. În plus, chiriile în Euro sunt constante toată durata contractului, oferindu-vă o bază solidă pentru planificarea financiară.
3. Mereu echipamente de ultimă generație
Ciclurile de viață tot mai scurte ale echipamentelor necesită investirea constantă a capitalului dumneavoastră în cea mai noi tehnologii pentru ține pasul. Cu Soluția Grenke chiriile lunare minime vă permit să investiți în echipamente noi de fiecare data când aveți nevoie de acestea, oferindu-vă un avantaj competitiv valoros.
4. Protejezi lichiditățile
Închirierea vă protejează capitalul firmei fără a vă afecta bonitatea economico-financiară, dumneavoastră beneficiind de echipamente de înaltă performanță pe parcursul perioadei contractuale.
ADICĂ
Atunci când doresc să își dezvolte afacerea, cea mai mare problemă de care se lovesc antreprenorii este reprezentată de lipsa fondurilor, în special pentru achiziționarea echipamentelor necesare. Cu alte cuvinte, de cele mai multe ori își dau seama că le-ar trebui laptopuri, imprimante, servere, echipamente medicale, stomatologice etc. de ultimă generație pentru a își desfășura activitatea în condiții optime și la capacitate maximă, însă prețurile acestora sunt extrem de mari comparativ cu sumele de care dispun și pe care le pot investi la momentul respectiv. GRENKE este compania care vine cu soluția de finanțare potrivită, oferind afacerilor din România posibilitatea de a se dezvolta cât mai eficient, fără a bloca capitalul în achiziții directe ce se amortizează greu. Serviciul nu este nou, însă e foarte puțin cunoscut în România, motiv pentru care avem nevoie de priceperea și de ajutorul tău. Practic, GRENKE închiriază echipamentele dorite la un preț avantajos. În loc să investești toți banii în laptopuri și alte echipamente, le poți primi de la GRENKE, în schimbul unei chirii lunare.
#fabricatinHD #vizitainHD ediția 2016, două proiecte de succes.
Vineri, 13.05.2016, am fost toată ziua la Peșteana Hațeg, în vizită la Fermele ADO. Dacă serele și grajdurile le-am mai văzut și cu altă ocazie, acum a fost rândul Fabricii de Lactate ADO.
Cea mai modernă fabrică de lapte din județul Hunedoara. Laptele care intră ca materie primă în fabrică este colectat de la ferma proprie . Produsele rezultate au un gust extraordinar de bun pentru că laptele este 100% natural fără adaosuri. Gama de produse este variata: iaurt, chefir,lapte, smantana, branza dulce, branza telemea, rocotta , mozarella, cascaval, branzeturi maturate (caciota,trapist,tilsit ,bastardo)
Fiind un mare consumator de lactate, am gustat laptele, iaurtul și chefirul, pur și simplu dumnezeiești. Nu se compară cu cele din hipermarketuri, sunt de sute de ori mai bune. Se simte laptele, se simte grăsimea, se simte că sunt NATURALE 100%.
Pentru că mediul de lucru este unul ultra, mega, hiper steril, doar trei au putut intra în incinta fabricii propriu-zise. Le mulțumim pentru multitudinea de poze puse la dispoziție.
Gazdele ne-au oferite toate celelalte informații pentru a înțelege cât mai bine tot ceea ce se întâmplă acolo. Din aceste poze se vede că nu au nimic de ascuns și că totul este 100% NATURAL și ADEVĂRAT.
Cei de la ADO, s-au bucurat că știm despre legea etichetării laptelui și produselor din lapte. Ei sunt foarte încântați pentru că așa cumpărătorul află ce conține de fapt cutia de lapte pe care o cumpără de la market. Milioane de hectolitrii de lapte FALS intră anual pe piața românească.
Laptele ADO este 100% din producție proprie, fără gram de lapte praf sau alte „falsuri”.
Pentru că sunt foarte interesați și de impactul asupra mediului a unei investiții de asemenea anvergură, prietenii noștri de la Fermele ADO au investit și în panouri solare. Deocamdată ele sunt doar pe fabrica de lapte, dar pe viitor speră să li se aprope un proiect pe fonduri europene și să poată pune panouri solare pe TOATE clădirile fermei.
Fabricat în Hunedoara – Vizită în HD este un eveniment organizat de Sebastian Bârgău, Denisa Bârgău şi Călin Bobora, în colaborare cu sponsorii și partenerii de anul acesta:
Sponsori principali: Carpatcement / Heidelbergcement Romania, Fermele ADO Țara Hațegului
Vernisaj:23 iunie 2016 ora 18.00 la Galeria de Arte Hunedoara.
Nu mă pricep la aparatele foto, tot timpul am crezut ca nu e mare filosofie să faci o fotografie. Asta acum vreo câțiva ani, apoi am cunoscut diverse persoane PASIONATE de fotografie și am înțeles că nu e totul să ai un aparat foto scump și aia e. Apeși pe bumb și gata, poza e făcută.
Un aparat foto fără diverse „chestii” este egal cu zero. Mai trebuie una, alta, mai trebuie să te ajute și lumina și X și Y, altfel nu iasă ARTA FOTOGRAFICĂ. Iar fără pasiune, indiferent cât ai investi în ”scule”, tot degeaba.
Expoziția prietenului Traian Urieș este acel ALTCEVA pe care îl caut eu, în orice.
O gală minunată, cu oameni minunați și dedicați țelului lor, promovarea valorilor arădene.
Arădenii pentru arădeni, așa s-ar putea numi a doua ediție a Galei ”Mândru că-s arădean”, desfășurată în 25.04.2016, la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” Arad. Nici măcar vremea nefavorabilă nu a împiedicat iubitorii de Arad să vină la evenimentul dedicat orașului de pe Mureș și mai ales oamenilor speciali și deosebiți cu care ne mândrim.
Scopul principal al galei a fost acela de a promova cultura, istoria, stilul de viață și moștenirea arădeană, contribuind astfel la dezvoltarea orașului și prin aceasta la asigurarea unui nivel cât mai ridicat al calității vieții arădene.
Dorind să reînvățăm comunitatea să-și protejeze și promoveze tradiția și valorile locale am avut plăcerea de a avea invitați valoroși care ne-au povestit despre Aradul lor, Aradul cu care se mândresc. Atfel, vorbitorii serii au fost Ileana Olaru, speaker, trainer și coach, Daniel Mitre, terapeut, Otilia Tigănaș, medic și scriitor, Buda Bujor, fondatorul asociației Pro Urbe, Emanuel Popa, trainer.
Pastrând tradiția ca un gest de recunoștiință, reverență și respect s-au acordat medaliile ”Mândru că-s arădean”:
Teatrului Clasic ”Ioan Slavici” pentru continuarea tradiției teatrului aradean din 1817 când Hirshl a decis să ne dăruiască un teatru, primul teatru permanent de pe teritoriul României,
Lui Ovidiu Daniel Cismaș care a dus cu el bucuria de a fi arădean pănă pe vârful Chimborazo,
Lui Mihai Molnar pentru inițiativa și efortul depus în organizarea festivalului Internațional Jazz Day în Arad, festival aflat la a treia ediție.
Echipei de fotbal UTA, care ne-a dăruit clipe de maximă intensitate și motive de mândrie de-a lungul timpului,
Lui Charles Neumann de Vegvar, celui care face parte din distinsa familie Neumann, care ne-a învățat că “dăruirea este adevarata nobilitate”,
Perechii talentate de păpușari, Nuți și Sorin Dorobanțu, cei care ne oferă zi de zi uimire, bucurie și magie,
Compozitorului, producatorului și solistului trupei Vița de Vie, Adrian Despot care ne-a demonstrat cum este sa fii un aradean demn și curajos în momente mai puțin fericite,
Echipei de la Savori Urbane care ne aduce aminte de gustul bunătăților tipic arădene,
Celor două Universității arădene, Universitatea ”Aurel Vlaicu” și Universitatea ”Vasile Goldiș” pentru contribuția adusă educației arădenilor.
Evoluția tehnologiei a făcut posibilă întâlnirea noastră virtuală cu arădeni aflați la departare de orașul natal, astfel sloganul ”Mândru că-s arădean” s-a facut auzit din Dubai, Canada, Egipt, Statele Unite ale Americii, Austria, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Norvegia, etc.
De asemenea, am dorit să ne amintim de arădenii care au rămas arădeni în toate lumile posibile dedicându-le un moment in memoriam.
Seara dedicată urbei noastre a fost una încărcată de emoție și bucurie, este momentul să conștientizăm că Aradul este casa noastră, este parte din noi, Aradul suntem fiecare dintre noi…
Felicitări organizatorilor, felicitări arădenilor implicați în acest proiect minunat.
Luni și marți sunt plecat la Arad în calitate de invitat la Gala „Mândru că-a aradean”. Un eveniment menit să promoveze Aradul.
**Aradul e sunet, e tăcere, e lumină şi întuneric, e muzică şi zgomot, e mişcare şi clişeu. E mărire dar și decădere, e istorie, tradiție și modernitate, inovație și conservatorism.
Scopul principal al galei „Mândru ca-s Arădean” este de a promova cultura, istoria, stilul de viaţă şi moştenirea arădeană pe plan local, naţional şi internaţional, contribuind astfel la abordarea durabilă a dezvoltării oraşului Arad şi prin aceasta, la asigurarea unui nivel cât mai ridicat al calităţii vieţii arădene.
Scopul galei este de a reînvăța comunitatea să-și preţuiască, protejeaze şi promoveze tradiţia şi valorile locale. Vom descoperi sau vom redescoperi patrimoniul și moștenirea unui oraș care era de multe ori comparat cu Viena. Vom învăța să ne prețuim istoria pentru a putea să ne construim un viitor; ne vom păstra identitatea și nu vom mai asista nepăsatori la decăderea și prăbușirea micii Viene de pe Mureș. Acest lucru ne definește ca oameni, cetățeni ai unei urbe care nu vrea să își uite trecutul spre a putea avea un viitor.**
Arad, vin acuși-acuși. Nu am mai fost de mai bine de 10 ani
La invitația celor de la RAN Events PR Agency am răspuns prezent, am participat la conferința de presă și la Gala VIP, de lansare a noul Cinema City din cadrul Shopping City Timisoara.
Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din Romania, parte din Cineworld Group, al doilea mare operator de cinema din Europa, a inaugurat cel de-al 23-lea multiplex al companiei, localizat in centrul comercial Shopping City Timisoara. Noul multiplex este unic in Europa Centrala si de Est, fiind al doilea din reteaua Cineworld si unul dintre putinele din lume ce reuneste sub acelasi acoperis cele mai inovatoare si impresionante tehnologii cinematografice actuale: IMAX si 4DX. Mai mult, noua sala T IMAX din Vestul tarii include acum cel mai mare ecran din Romania. Valoarea investitiei realizate de catre Cinema City Romania impreuna cu dezvoltatorii centrului comercial se ridica la aproximativ 8 milioane de euro.
Odata cu noua locatie, dupa aproape 10 ani de la prima deschidere de multiplex din Timisoara, Cinema City continua sa le aduca timisorenilor cea mai buna experienta cinematografica, mai multe filme si cele mai cool tehnologii, oferindu-le spectatorilor varietate si permitandu-le sa aleaga nu doar filmul, ci si modul in care sa se bucure de acesta.
Making off, Cinema City Timișoara
De abia aștept să am din nou drum la Timișoara pentru a viziona măcar un film la IMAX sau 4DX, asta dacă nu am timp de două. Este cu adevărat ALTCEVA.